Atunci cand banii vorbesc

“Banii vorbesc” sau, mai pe intelesul tuturor, atunci cand vorbesc cei care gestioneaza costul banilor, ceva se intampla in piete. Aceasta este regula si am putut constata ca s-a confirmat in perioada recenta cu varf si indesat. Si este posibil sa continue si in urmatoarea perioada, cel putin pana la sedinta Federal Reserve, din 20-21 septembrie.

Discursul lui Mario Draghi trimite pietele in zona rosie

Unul dintre evenimentele cele mai mult asteptate de catre participantii la piata a fost sedinta de politica monetara a Bancii Centrale Europene si, desigur, conferinta de presa a lui Mario Draghi. Decizia de a nu modifica nivelul dobanzilor era, in mare, asteptata de piete, insa nu si o parte din cele spuse de Mario Draghi in cadrul conferintei de presa. Cateva exemple: “In cadrul sedintei nu s-a discutat despre extinderea programului de cumparare de active” – adica acela prin care BCE face Quantitative Easing. Pe de alta parte, oficialul BCE nu exclude posibilitatea ca acest program, in cuantum de 80 de miliarde de euro pe luna, sa fie extins sau augmentat daca va fi necesar. Cu alte cuvinte, in luna martie a anului viitor programul va ajunge la final doar daca lucrurile nu se vor inrautati. Mai mult: “Programul de QE este eficient, nu avem nevoie de stimuli aditionali in prezent”. Din nou: “in prezent”, deci nu se exclude o extindere/amplificare a acestuia in viitor. Rezumand, am putut vedea un mesaj care sa multumeasca ambele parti: nu modificam nimic acum, insa e posibil sa o facem mai tarziu. Morala: o crestere intitiala a cotatiei EURUSD pana in zona 1,1320, urmata apoi de o revenire la nivelurile de dinainte, in zona 1,1240.

Insa, unde s-a simtit mai drastic influenta declaratiei lui Mario Draghi a fost pe pietele de capital, si dau ca exemplu indicele DAX, care a intrat destul de puternic in teritoriu negativ.

DAX D1, sursa: MetaTrader 4,

Desi inca nu a iesit din intervalul de tranzactionare laterala 10.800 – 10.400, putem constata ca probabilitatea unei schimbari de trend (pe termen mediu) este in crestere, cu un posibil nou target de pret in zona 10.200 – 10.150.

Rosu intens si pe Wall-Street

Nici din partea Federal Reserve lucrurile nu au stat diferit din punctul de vedere al comunicarii: comentariul facut de presedintele FED din Boston, Eric Rosenberg, cum ca banca centrala se va confrunta cu riscuri crescande pe masura ce amana normalizarea politicii monetare. Supriza mare nu a venit neaparat de la declaratia in sine, ci de la faptul ca Rosenberg era privit mai degraba ca un membru dovish al FED, nu unul orientat catre inasprirea politicii monetare. Consecinta: a trimis Wall-Street-ul puternic in teritoriu negativ, cu indicele S&P 500 inchizand pe minus cu 2,54%, una dintre cele mai importante scaderi din acest an. De retinut insa si un alt aspect: media financiara internationala pune o parte din aceasta scadere si pe seama noului test nuclear operat de Coreea de Nord.

S&P 500 D1, sursa: MetaTrader 4

Se poate lesne constata din grafic amploarea scaderii indicelui S&P 500 din sesiunea de vineri, 09 septembrie, dar si faptul ca inchiderea, desi la minimul sesiunii, a fost “exact ca la carte”, adica la nivelul unui fost prag de rezistenta, din zona 2128-2130 de puncte.

S&P 500 W1, sursa: MetaTrader 4

Din graficul weekly putem obtine, din nou, confirmarea unei inchideri “ca la carte”, tot la nivelul unui fost prag de rezistenta, dar de aceasta data cel din perioada Q2 2015.

Vom avea un rebound sau o continuare a picajului?

Cu datele de pana acum pot spune ca tendinta de scadere ar putea sa continue daca se vor indeplini doua conditii: mesajele din partea oficialilor FED sa ramana la acelasi nivel dpdv “telefonare” sau graba in privinta inaspririi politicii monetare si daca temerile legate de Coreea de Nord se vor amplifica. Oricum, daca e sa luam in calcul si multiplii din pietele de capital, o corectie i-ar putea aduce la niveluri mai putin periculoase (pietele au ramas “sus” in perioada recenta, chiar daca din economia SUA nu am vazut date care sa justifice un optimism exagerat, iar in ceea ce priveste raportarile financiare pentru Q2 putem spune ca acestea au fost doar “bunicele”).

Insa, ca o parere personala, picajul din sesiunea de vineri mi s-a parut putin cam “prea mare si prea rapid”, ca sa zic asa. Nu contest tendinta, ci doar amploarea, ca sa fiu mai bine inteles. Motiv pentru care nu exclud un rebound in urmatoarele cateva sesiuni.

De vazut, pentru saptamana in curs, cateva aspecte esentiale:

-discursul lui Dennis Lockhart, presedintele Atlanta FED de luni, 12 septembrie;

-discursul lui Jean-Claude Juncker, in fata Parlamentului European de miercuri, 14 septembrie, unde ar putea aborda tema viitorului UE dupa Brexit;

-decizia de politica monetara a Bank of England si vanzarile de retail din SUA de joi, 15 septembrie;

-datele despre inflatie din SUA de vineri, 16 septembrie.

Mai multe detalii si estimari despre acestea, in webinarul de luni, 12 septembrie 2016, cu incepere de la 18:30, realizat impreuna cu Radu Ciofu.

Cum ne apropiem cu pasi rapizi de cel mai important eveniment al lunii, sedinta Federal Reserve din 20-21 septembrie, este evident faptul ca se incearca o pozitionare cat mai “accurate” a participantilor la piata, pozitionare care s-a facut si se va face si in continuare pe baza celor declarate de oficialii FED. Cu alte cuvinte, revenim la metafora de la inceput: “Banii vorbesc”.

 

Pentru a incerca FARA RISCURI tranzactionarea online, deschideti un Forex Cont Demo

sau tranzactionati pe un Forex Cont Real pentru rezultate reale.

 

 

Forex.md

Declinarea responsabilității: Acest articol este strict cu caracter informativ și nu reprezintă o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument. Nu există și nu este oferită nici o garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Forex.md. Forex.md nu oferă nici o garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existand posibilitatea unei erori tehnice sau umane. Exceptand cazul în care este menționat expres, orice informație legată de prețuri sau cotații de tranzacționare ori instrumente financiare este strict informativă, ar putea să nu mai fie de actualitate și nu este o ofertă de vanzare, cumpărare sau cotare la un preț specificat.

Recommended Posts

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *