[vc_row][vc_column][vc_single_image image=”10407″ img_size=”large” alignment=”center”][vc_custom_heading text=”De acum, Euro va fi vindut la orice încercare de a se ridica” google_fonts=”font_family:Hind%3A300%2Cregular%2C500%2C600%2C700|font_style:400%20regular%3A400%3Anormal” el_class=”m-t-lg m-b-none”][vc_column_text]Săptămâna trecută a fost cea mai rea pentru moneda unică în acest an, iar motivele acestui lucru au fost decizia BCE și neliniștea din Catalonia.
Joi, 26 octombrie, BCE a anunțat că a extins programul de răscumpărare a activelor până în septembrie 2018, reducând în același timp volumul lunar cu jumătate, adică pînă la 30 miliarde EUR, începând cu luna Ianuarie. În urma acestui fapt, investitorii au presupus că banca centrală nu va majora ratele până în 2019.
Ce înseamnă asta?
Răscumpărarea activelor sau „Programa de relaxare cantitativă” (Quantitative easing, QE) a început în Martie 2015 și are ca scop stimularea economiei Uniunii Europene. Iar unul din instrumente este injectarea banilor noi în piață – tipărirea unor cantități noi de Euro, ceea ce favorizează devalorizarea acestei valute.
Majorarea sau micșorarea ratei de referință (procentul cu care se oferă creditele) de asemenea afectează direct puterea valutei. ECB menține rata de referință la 0% din 2016, ceea ce la fel nu favorizează întărirea valutei sale. Și pînă cînd nu va merge vorba despre rate mai mari, Euro va avea perspective mici de întărire pe lungă durată.[/vc_column_text][vc_custom_heading text=”Următorul motor al pieței poate fi anunțul lui Trump despre un nou președinte al Rezervei Federale, despre un plan nou fiscal și ședința FOMC din această săptămînă” font_container=”tag:h3|text_align:left” google_fonts=”font_family:Hind%3A300%2Cregular%2C500%2C600%2C700|font_style:400%20regular%3A400%3Anormal”][vc_custom_heading text=”Guvernator nou pentru FED” google_fonts=”font_family:Hind%3A300%2Cregular%2C500%2C600%2C700|font_style:400%20regular%3A400%3Anormal” el_class=”m-t-lg m-b-none”][vc_column_text]Mandatul funcției de șef al autorității de reglementare Janet Yellen expiră în Februarie 2018. Din surse apropiate președintelui american, s-a constatat că Janet Yellen a fost scoasă din lista candidaților pentru postul de șef al FED-ului, astfel că ea nu va rămâne pentru un al doilea mandat. Iar noul șef al FED, care va fi numit de Trump, ar putea susține o majorare accelerată a ratei.[/vc_column_text][vc_custom_heading text=”Ședința FOMC și Rata dobînzii” google_fonts=”font_family:Hind%3A300%2Cregular%2C500%2C600%2C700|font_style:400%20regular%3A400%3Anormal” el_class=”m-t-lg m-b-none”][vc_column_text]Următoarea ședință a Rezervei Federale este programată pentru Miercuri, 1 Noiembrie, la ora 20:00, după ora Moldovei. Analiștii prezic că autoritatea de reglementare va lăsa rata dobânzii neschimbată la nivelul de 1-1,25% pe an. În același timp, potrivit grupului CME, traderii estimează probabilitatea de 95,7% a unei majorări a ratei la 1,25-1,5% în Decembrie, în timp ce două săptămîni mai devreme, cifra a fost de 81,7%.
Statistici puternice recente despre Statele Unite au avut de asemenea un efect. Creșterea PIB-ului real în țară în al treilea trimestru al anului 2017, conform estimărilor preliminare, a fost de 3% în termeni anuali față de prognoza de 2,5%.[/vc_column_text][vc_custom_heading text=” Non-Farm Payrolls” google_fonts=”font_family:Hind%3A300%2Cregular%2C500%2C600%2C700|font_style:400%20regular%3A400%3Anormal” el_class=”m-t-lg m-b-none”][vc_column_text]Nu în ultimul rînd, vă sugerăm să monitorizați rezultatele celei mai așteptate statistici lunare din Calendarul Economic – NFP (datele cu privire la ocupare forței de muncă în sectorul non-agricol din SUA), care va fi publiacată vineri, 3 Noiembrie, la 14:30, după ora Moldovei.[/vc_column_text][vc_empty_space height=”30px”][vc_column_text]〉 Dacă v-a fost de folos, nu uitați să împărtășiți această informație cu prietenii. Dați mai jos un SHARE ↓
〉 Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile și ideile de investiții pe Burse, conectați-vă LIKE paginii noastre!
〉 Dacă aveți o părere de împărțit cu Traderii din Comunitatea noastră, puteți lăsa un Coment ↓ mai jos.[/vc_column_text][vc_empty_space height=”50px”][/vc_column][/vc_row][vc_row css=”.vc_custom_1509458359677{background-color: #dbffef !important;border-radius: 10px !important;}”][vc_column][vc_empty_space height=”15px” css=”.vc_custom_1509459584164{background-color: #dbffef !important;}”][vc_column_text]
Pentru a face primii pași pe Bursele Financiare,
vă sugerăm pentru început un Simulator de tranzacționare cu bani virtuali.
Deschideți și practicați pe un Forex Cont Demo cu 5000$ Gratuit:
[/vc_column_text][vc_btn title=”Forex Cont Real” color=”blue” align=”center” link=”url:%2Fdeschide-cont-real%2F||target:%20_blank”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_empty_space][/vc_column][/vc_row][vc_row css=”.vc_custom_1509458359677{background-color: #dbffef !important;border-radius: 10px !important;}”][vc_column][/vc_column][/vc_row]